Debutul - prima zi la schi

G1 - debutul

Mult asteptatul debut! Cu ajutorul unor instructori de schi profesionisti, am organizat lectiile de schi la fel ca si cursurile May Lily, in grupe mici, in functie de experienta si abilitatile elevilor. Aici avem Grupul 1, G1, care se urca pentru prima oara pe schiuri. Sa vedem, sa vedem ce-o sa iasa?! Succes!

G2 - inlocuirea fricii cu entuziasmul pe partie

G2 in actiune! Sunt elevi care au ceva experienta la schiat, dar au nevoie de incurajari, sa invete sa se bucure pe partie, sa scape de frica. Se va lucra la tehnica, bineinteles: pozitie corecta, viraje, renuntarea la plug etc.

G3 - in cautarea rafinarii tehnicii de a schia

G3 sau grupa schiorilor avansati. O provocare pentru a imbunatati tehnica unor elevi cu experienta de peste 8 ani, care au schiat pe majoritatea partiilor din Romania, dar si in Bulgaria, Serbia, Austria. Provocarea a fost acceptata!

Palya Hotel si Bistro - gazdele perfecte ale Taberei May Lily de iarna, in Harghita

Tabara May Lily de iarna, in Harghita, a ajuns la destinatie: nou-noutul Hotel Palya din Gheorgheni! Sa ne pregatim pentru a fi confortabili!

Spaghete carbonara

Spaghete carbonara, cu accente ardelenesti-unguresti: portii imense, sos si branza din belsug! Se anunta o experienta culinara interesanta!

O saptamana alaturi de echipa de hochei ASCH Gheorgheni

P.S. Pentru o saptamana, o sa fim colegi de hotel si masa cu hocheistii de la ACSH Gheorgheni, liderii campionatului national de hochei. Bistroul celebreaza traditia extraordinara a Gheorgheniului in domeniul hocheiului, avand expuse obiecte ale marilor jucatori, patine, crose, tricouri de joc, din diferite epoci.

Mausoleul Mateias: prima oprire in Tabara May Lily de iarna (2022)

Asa a inceput prima tabara de iarna May Lily! First stop: Mausoleul Mateias, monument dedicat soldatilor romani cazuti in Primul Razboi Mondial.

Prezentarea construirii si semnificatiei Mausoleului de la Mateias (1928-1935), precum si un scurt istoric al luptelor din Primul Razboi Mondial, cunoscute sub denumirea de Bătălia din zona Bran-Câmpulung (8-23 oct. 1916).

In cadrul Mausoleului Mateias, este reprodusa o scena de lupta din Batalia din zona Campulung-Bran, din oct. 1916, intre Armata 2 romana si Armata 9 germana. Lupta a avut ca rezultat oprirea trecerii fortate a Muntilor Carpati de catre Armanta 9 germana, prin culoarul Rucar-Bran.

May Lily angajeaza profesor de limba germana!

Centrul de Limbi Straine May Lily angajeaza profesor de limba germana!

Pentru a candida este nevoie sa trimiteți CV-ul dvs. pe adresa: office@maylily.ro.

Descrierea postului:

  • Profesor de limba germana full time, perioada nedeterminata, 20 de ore de predare pe saptamana, grupe de 6-8 elevi, predare fata in fata, online sau mixt, in functie de situatia epidemiologica a grupei sau de restrictiile nationale legate de Pandemia cu Covid-19. Predarea fata in fata se face la sediul May Lily, in Craiova. Grupele sunt alcatuite din copii si adolescenti.

Conditii:

  • Absolvent de studii de specialitate (pot aplica inclusiv studenții in domeniul de specialitate);

  • Cunoștințe avansate de limba germana (B2 sau superior);

  • Atitudine pozitiva, deschisa si prietenoasa fata de elevi;

  • Buna capacitate de relaționare si comunicare cu parintii, dar si in cadrul echipei;

  • Pasiune, Implicare, dinamism si atitudine pro-activa.

Am lansat oficial inscrierile pentru taberele de vara May Lily 2021

20200727_185842.jpg

Engleza, germana si miscare si distractie in natura

“Taberele organizate de Centrul de Limbi Straine May Lily ofera o experienta unica, toti elevii dorind sa revina in tabara urmatoare!” (Lect. univ. dr. Constantin Craitoiu)

Experienta unica a taberelor May Lily este data de locatiile alese in inima naturii, izolate de comunitate, ce asigura o mare libertate si siguratanta copiilor (mii de metri patrati la dispozitie), cu peisaj montan, unde imbinam cursurile intensive de limba engleza si germana cu practicarea intr-o competitie continua a diverselor sporturi (fotbal, baschet, tenis, alergare, badminton s.m.a.). Seriile sunt pline de distractie: talent show-uri, karaoke, cinema etc. Tabara ofera si o explorare a atractiilor din zona, organizand plimbari in padure, drumetii pe munte si excursii la atractiile naturale si culturale locale.

Tabara May Lily din Harghita

27 iunie - 3 iulie 2021

Cazarea si masa vor fi asigurate de catre Pensiunea Dorka, situata la poalele Muntilor Gurghiu, in jud. Harghita. Elevii vor beneficia de cursuri intensive de limba engleza si germana si vor face miscare in aer liber, complexul punand la dispozitie 3 terenuri profesional amenajate pentru baschet, mini-fotbal si tenis de camp. Vor fi organizate plimbari in natura si drumetii pe munte. Transportul cu autocarul este asigurat pentru 1.600 km, cuprinzand deplasarea dus-intors acasa-tabara, dar si excursiile la Lacul Rosu, Cheile Bicazului, Sovata, Lacul Ursu si Salina Praid.

Cost tabara = 1..600 lei

Coperta.png

Tabara May Lily de la Straja

11-17 iulie 2021

Cazarea si masa vor fi asigurate de catre Vila Alpin din Straja, situata la 1445 m altitudine, in inima Muntilor Vulcan, jud. Hunedoara. La Alpin, elevii vor beneficia de cursuri intensive de limba engleza si germana si seri distractive, cu jocuri, karaoke si cinema in aer liber (pe terasa). Vor fi organizate plimbari in natura, drumetii pe munte, trasee de biciclete si catarari in parcul de aventura. Cu autocarul, vor fi organizate excursii la Strand Straja, Lacul Vidra, Parc Aventura Retezat s.a.

Cost tabara = 1..400 lei

Tabara May Lily de la Musetesti

26 iulie -1 august 2021

2-8 august 2021

Cazarea si masa sunt asigurate de Complexul turistic Natura din Musetesti, situat intr-o zona colinara, adapostita la nord de Muntii Parang, in jud. Gorj. In complex sunt organizate cursurile intensive de limba engleza si germana, ateliere de gatit si confectionat si se desfasoara competitia sportiva la diverse probe (fotbal, baschet, tenis etc.). Complexul pune la dispozitie din 2021 un parc de aventura. In padurile din apropiere vor fi organizate plimbari si trasee de biciclete. In parteneriat cu Parcul National Defileul Jiului se vor desfasura drumetii in Muntii Parang.

Cost tabara = intre 1.400 si 1.550 lei (in functie de varsta si calitatea cazarii, 3* sau 3*plus)

Pentru inscriere in tabara completati formularul din josul paginii dedicata taberelor sau sunati la tel.: +40 741 969 631.

Dupa completarea formularului de inscriere, urmeaza semnarea contractului si plata avansului, ceea ce asigura rezervarea efectiva a locului din tabara. Pentru frati si participare la doua sau mai multe tabere se acorda reduceri.

May Lily - the best team in town

May Lily este o echipa profesionista, cu studii de licenta in engleza, germana, franceza si sociologie; mastere in traducere si terminologie in context european, resurse umane, dezvoltare regionala, audit intern, jurnalism si comunicare; doctorat in sociologia culturii. Sunt profesionisti care isi iubesc meseria, se daruiesc cu totul educatiei elevilor, cautand punctual sa produca schimbari in evolutia educatiei contemporane, imbinand, in actul didactic, competentele profesionale specifice predarii limbilor straine cu cele artistice, umanitare si sportive: muzica, pictura, modelaj, teatru si tenis.    

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Echipa May Lily este alcatuita din specialisti, profesori de limba engleza, germana si sociologie, cu un nivel ridicat de competenta, certificata prin studii superioare. Membrii echipei sunt profesionisti in ceea ce fac, capabili, totodata, sa se exprime artistic (pictura, muzica, modelaj etc.), cu inima plina de dragoste si mintea angajata sa schimbe in bine ceea ce se intampla in jurul lor.  

FLO_4210.jpg

Andrea Craitoiu

Administrator, profesor lb. engleza

Andrea Craitoiu se ocupa de administrarea May Lily Language Centre si este profesor de limba engleza. Are experienta in predarea cursurilor de limba engleza pentru copii, adolescenti si adulti, dar si in domeniul resurselor umane, fiind absolventa a masterelor de Managementul resurselor umane (Universitatea din Bucuresti) si Dezvoltare regionala (Universitatea din Craiova). Isi iubeste meseria de profesor si se implica 100%, cu bucurie si devotament, in predarea limbii engleze. Este pasionata de pictura si muzica.

FLO_4337.jpg

Constantin Craitoiu

Director executiv, sociolog

Constantin Craitoiu este director executiv al May Lily Language Centre, fiind sociolog cu o experienta de peste 19 ani. Este cadru didactic la Facultatea de Stiinte Sociale, Universitatea din Craiova, din 2003, fiind specializat in metodologia cercetarii si studiile culturale (vezi cartea Societatea romaneasca azi, Institutul European, Iasi). Militeaza pentru cresterea calitatii invatamantului prin utilizarea celor mai recente descoperiri stiintifice si tehnologice despre invatare. Este pasionat de teatru si tenis de camp.

Ana.jpg

Ana Maria Mitroi

Profesor lb. engleza

Ana-Maria Mitroi este profesor de limba engleza pentru copii si adolescenti, avand o experienta relevanta in pregatirea elevilor pentru examenele Cambridge Assessment English. Studiile de licenta au fost completate cu masterul de Traducere si Terminologie Juridica Europeana (Universitatea din Craiova) si modulul psiho-pedagogic (D.P.P.D.). Iubeste copiii si meseria de profesor, pe care o considera una dintre cele mai frumoase si pe care o face cu implicare, bucurie si daruire. Este pasionata de muzica, iubeste sa cante si sa danseze.

FLO_4321.jpg

Andreea Popa

Profesor lb. engleza

Andreea Popa este profesor de limba engleza la May Lily, traducator si interpret pentru diverse proiecte in parteneriat cu Universitatea din Craiova. Studiaza la masterele Traducere si terminologie in context european, Audit intern in sistemul public si privat si la modulul psihopedagogic. A debutat ca si cadru didactic in cadrul Caravanei de franceza, în 2017, continuand apoi ca profesor suplinitor de limba engleza. Iubeste sa se implice in diverse activitati, fiind voluntar in numeroase proiecte: Let’s do it, Romania, Ateliere de traducere, HEKTOMERON s.a.

FLO_4364.jpg

Gabriela Spiridon

Profesor lb. germana

Gabriela Spiridon este profesor de limba germana. A studiat in Germania si preda cu profesionalism si daruire. Absolventa ca sefa de promotie a Facultatii de Litere din Craiova, specializarea Engleza-Germana si studenta la masterul Traducere si terminologii in context european, ea este pasionata atat de limba, cat si de cultura si civilizatia germana, impartasindu-le cu drag copiilor multe informatii interesante. Militeaza pentru invatarea limbilor straine în context cultural. Este pasionata de teatru, pictura si muzica.

FLO_4266.jpg

Cristina Pirlac

Profesor lb. engleza

Cristina Pirlac este profesor de limba engleza, fiind absolventa a masterului Traducere si terminologii in context european (engleza-franceza), Universitatea din Craiova. A fost eleva Liceului de Arta “Marin Sorescu” din Craiova, unde a realizat ca singura profesie capabila sa imbine cele doua mari pasiuni ale sale – pentru limba engleza si artele vizuale (desen, pictura, origami si modelaj) – era cea de profesor. Isi adora meseria si incearca sa includa in cursurile sale, pe langa teorie si gramatica, cat mai multe activitati creative, precum: jocuri de rol, craft-uri s.m.a.

Poti copia formatul, dar nu poti copia rezultatele de exceptie!

May Lily se bucura de recunoastere internationala dupa ani de munca si rezultate educationale exceptionale!

158407341_1646797982170295_634716302086477433_n.jpg

Recunoasterea vine din partea Universitatii Cambridge, British Council, EECentre (European Examinatios) si KGL Contest in English.

Ne numaram printre putinele centre autorizate cu adevarat de catre Universitatea Cambridge (a se vedea certificarea de mai sus) pentru a pregati si organiza examenele Cambridge Assessment English si suntem printre centrele premiate la nivel national la concursurile de limba engleza.

Ne este copiat formatul, dar nu si rezultatele! May Lily ofera cu adevarat o experienta unica a invatarii limbilor straine si suntem fericiti sa avem parteneri internationali de nadejde, precum Universitatea Cambridge, British Council si EECentre, bucurandu-ne, totodata, de o foarte buna cooperare cu alte centre similare din Romania. Un partener foarte important pentru May Lily este Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, Departamentul de Limbi Straine, fie din perspectiva angajarii (am angajat, de-a lungul timpului, peste 14 absolventi), fie a cooperarii in proiecte si conferinte comune.

Excelenta se atinge prin cooperare, integritate si consecventa si, din acest punct de vedere, ne delimitam de acele initiative lipsite de originalitate si perspectiva construirii unei comunitati profesionale puternice si solidare, pentru ca a copia inseamna a distruge posibilitatea de a avea acces la o retea profesionala puternica.

Ceremonia pentru examenele Cambridge Assessment English - celebram excelenta

Ceremonia de prezentare a rezultatelor excepționale obținute de elevii Centrului de Limbi Străine May Lily la examenele Cambridge Assessment English s-a desfășurat sub forma unei conferințe online. Subiectul conferinței, pe lângă acela de felicitare, a fost dat de pașii compleți prin care elevii trebuie să treacă pentru a se pregăti și susține toate examenele Cambridge Assessment Englih, de la Starters până la C2 Proficiency. Maestrul de ceremonii a fost dna. prof. Aniella Giorgiana Bușilă, reprezentant Cambridge Assessment English. Mulțumiri speciale pentru Aniela Georgiana Bușilă, mulțumiri și felicitări dragi profesori, elevi, părinți și parteneri!

Rezultate de exceptie la examenele Cambridge Assessment English

Sinteza rezultate examene Cambridge.jpg

Centrul de Limbi Străine May Lily a pregătit 86 de elevi pentru susținerea examenelor Cambridge Assessment English și le-a organizat, în parteneriat cu British Council în sept. 2020. Au venit rezultatele, iar REZULTATELE SUNT EXCEPȚIONALE!

Toți elevii au promovat examenele, IAR 80% AU OBȚINUT PUNCTAJ MAXIM!

Felicitari, dragi elevi! Felicitări și mulțumiri echipei May Lily, fiecărui profesor în parte, care a contribuit la pregătirea temeinică a elevilor, părinților și partenerilor noștri! Cu siguranță este o reușită colectivă!

Căutarea excelenței, munca asiduă și dedicată vor conduce întotdeauna la obținerea celor mai bune rezultate!

Rezultate de exceptie la examenul PET, Cambridge Assessment English

Rezultate PET.jpg

24 de elevi ai Centrului May Lily au susținut examenul Cambridge Assessment English, denumit PET (Preliminary English Test). 22 au obținut distincția maximă, grade A, iar 2 au obținut grade B. Toți au promovat cu succes examenul.

Cu alte cuvinte, 92% dintre elevii May Lily au obținut punctajul maxim la examenul PET. Deși promovarea examenului PET este asociată cu dobândirea nivelului B1 de competență lingvistică, cei 92% dintre elevi au avansat la nivelul B2, întrucât au obținut distincția „grade A”. Rezultate excepționale, merite excepționale!

Felicitări, tuturor: profesori, elevi, părinți, organizații partenere! Great job!

Acești elevi meritorii studiază limba engleză la Centrul May Lily de câțiva ani buni, unii chiar de la început, în urmă cu aproape 8 ani, acesta fiind al treilea sau al patrulea examen Cambridge susținut.

Este o performanță pentru ei că au ajuns la nivelurile B1 sau B2, în condițiile în care se află încă în gimnaziu. Nivelurile B1 sau B2 sunt condiții ERASMUS pentru ca un student să poată merge într-o mobilitate de studiu, la o universitate europeană cu predare în limba engleză.

În momentul în care deții abilitățile asociate cu nivelul B2 ești capabil să comunici eficient în limba engleză față în față, să-ți exprimi opiniile și să prezinți argumente; poți scrie clar, cu detalii, exprima opinii și explica avantajele sau dezavantajele unor puncte de vedere diferite; poți urmări știrile, redacta scrisori, rapoarte, povești și diferite alte tipuri de text.

Rezultate de exceptie la examenul KEY, Cambridge Assessment English

Rezultate KEY.png

80% dintre elevii May Lily care au susținut examenul KEY for English, în cadrul Cambridge Assessment English, au obținut punctaj maxim (grade A), promovând la nivelul următor al competențelor lingvistice, B1, în condițiile în care examenul KEY este asociat cu nivelul A2. Rezultele excepționale aduc merite excepționale.

Felicitări!

Un elev care a atins nivelul B1 poate citi cărți și articole simple în limba engleză, redacta scrisori și e-mail-uri pe subiecte de zi cu zi, înțelege informații factuale, opinii și stări de spirit în engleza vorbită și scrisă.

Rezultate de exceptie la examenele YLE, Cambridge English Assessment

punctaj maxim.jpg

Viziunea May Lily este de a asigura o pregătire profesională temeinică, de lungă durată, care să asigure învățarea limbilor străine și dezvoltarea abilităților de comunicare și exprimare ale elevilor. Una dintre dovezile clare ale succesului acestei abordări este dată de rezultatele excepționale obținute la Examenele Cambridge Assessment English.

După 2-3 ani de pregătire, elevii May Lily pot susține examenele YLE (Starters, Movers, Flyers). 47 de elevi ai Centrului May Lily au susținut aceste examene, toți au promovat, iar 80% au obținut punctaj maxim, ceea ce este excepțional!

May Lily angajează profesori de limba engleză și germană

Prof engleza_germana.jpg

May Lily Language Centre angajează profesori de limba engleză și profesori de limba germană, oferind o șansă unică pentru o carieră de succes, dezvoltare profesională, condiții de lucru deosebite și un raport excelent între muncă, recompensă financiară și satisfacție personală.

Descrierea posturilor:

Post 1 - profesor lb. engleză

Post 2 - profesor lb. germană

Elevii Centrului de Limbi Străine May Lily sunt de vârste diferite: copii, adolescenți și adulți. Cursurile se desfășoară în grupe mici de 2-4-6 sau maxim 8 elevi. Pregătirea se face în raport cu obiectivele și nevoile elevilor. Un accent deosebit este pus pe pregătirea elevilor pentru examene recunoscute internațional sau pentru concursuri.

Cerințe:

  • Absolvent de studii superioare de specialitate;

  • Cunoștințe limba engleză, nivel C1 sau C2 (pentru Postul 1);

  • Cunoștințe limba germană, nivel minim B2 (pentru Postul 2);

  • Atitudine pozitivă, deschisă și prietenoasă față de elevi, plăcere în lucrul cu aceștia;

  • Experiența în pregătirea elevilor pentru susținerea examenelor Cambridge English (pentru postul de prof. lb. engleză) reprezintă un avantaj;

  • Experiența în predarea limbii germane pentru abilități profesionale specifice, cum ar fi domeniul medical, de pildă, reprezintă un avantaj (pentru Postul 2);

  • Bună capacitate de relaționare și comunicare cu părinții, dar și în cadrul echipei;

  • Implicare, dinamism și atitudine proactiva.

Cursurile de limba engleză și germană la May Lily Language Centre se desfășoară față în față (la sediul din Craiova, jud. Dolj), online sau mixt (o parte din elevi în sală, alții online). Menționați în scrisoarea de intenție, vă rog, dacă aplicați pentru un post de profesor cu predare față în față și/sau mixt sau dacă aplicați pentru un post de profesor cu predarea exclusiv online.

Pentru a aplica pentru Postul 1. Profesor lb. engleză sau Postul 2. Profesor lb. germană este nevoie să trimiteți CV-ul și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: office@maylily.ro.

Vă mulțumim și vă așteptăm pentru o experiență profesională unică și transformatoare!

Rezultate educationale exceptionale pe timp de Pandemie

Rezultate de exceptie.jpg

Centrul de Limbi Străine May Lily a fost alături în permanență de elevii săi în anul 2020, porțile sale fiind deschise mereu. Activitatea Centrului a fost continuă, nu am suspendat cursurile nici măcar o singură zi.

În martie, obligați de starea de urgență declarată la nivel național, am mutat activitatea în mediul online, privind această criză ca pe o oportunitate de a explora posibilăți de predare și învățare noi. Ne-am propus să oferim cursuri de aceeași calitate și să ne folosim de toate noile tehnologii online pentru a îmbunătăți rezultatele învățării. Și am reușit!

Rezultatele obținute de elevii May Lily la examenele Cambridge English, derulate în luna septembrie 2020, sunt de excepție! 80% din totatul elevilor ce au susținut examenele Cambridge English YLE (Starters, Movers, Flyers) au obținut punctaj maxim, iar promovabilitatea examenului a fost de 100%.

Dincolo de amenințările Pandemiei cu COVID-19, de schimbările legislative și de toate restricțiile, am rămas concentrați pe scopul May Lily, de a asigura cursuri de limba engleză și germană de cea mai bună calitate.

În iunie am reluat activitatea față în față, amenajând un nou sediu, pentru a crește gradul de protejare în fața riscurilor îmbolnărilor cu COVID-19, derulând astfel Școala de vară afară.

În luna august, am organizat două tabere de limba engleză și germană la munte.

Din 15 septembrie am început noul an școlar, cursurile desfășurându-se față în față, online și mixt.

Pe 26 și 27 septembrie, am organizat Examenele Cambridge English în sediul May Lily, în parteneriat cu British Council. 90 de elevi May Lily au susținut aceste examene.

Cu ajutorul Institutului pentru Cercetare Directă am aflat, cu mare surprindere, că gradul de mulțumire al clienților față de cursurile de limba engleză și germană oferite de May Lily este de 95%.

Ne bucurăm să observăm, spre sfârșitul anului 2020, că toate eforturile și sacrificiile noastre au dat rezultate educaționale excepționale pe timp de pandemie. Se poate! Să continuăm țintind cât mai sus!

Metode inovative de invatare a limbii engleze

Metodele inovative de invatare au multiple beneficii educationale. Un craft simplu, confectionarea unui chip din materiale reciclate iti sporeste indemanarea, creativitatea, imbogateste vocabularul cu termeni noi in limba engleza si ofera, in acelasi timp, intr-un mod placut, o lectie despre protejarea mediului: reciclarea, reducerea si reutilizarea resurselor.

Nu sta toata vara pe telefon!

Scoala de vara May Lily ofera o solutie pentru problema utilizarii in exces a telefoanelor mobile si a tabletelor de catre copii si adolescenti. Oferim cursuri de educatie creativa pentru limba engleza si germana, cultivand utilizarea tehnologiei in mod benefic, prin stimularea creativitatii si interactiunii directe intre elevi si profesori.

Modelul pe care il propunem este unul sanatos, valorifica toate beneficiile tehnologiei de ultima ora, dar pune în valoare, totodata, dragostea de carte, rabdarea si cooperarea.

Prescolarii si elevii petrec din ce in ce mai mult timp in fiecare zi pe telefon, tableta, computer sau consola de jocuri, cei mai multi dintre ei ajungând sa fie expusi unor riscuri de natura psihica si fizica, pe de o parte, capacitatea lor de comunicare, relationare si cunoastere reducandu-se pe masura ce timpul in fata ecranului albastru creste, pe de alta parte.

Exista, fara discutie, efecte secundare ale utilizarii in exces a tehnologiei moderne media, iar copiii intra in contact cu materiale online nocive: mesaje si comentarii jignitoare, rasiste, încarcate de ura, pot primi unele propuneri nepotrivite de la persoane necunoscute, vizualizeaza imagini si video-uri cu violenta, crime, sexualitate, sinucideri etc.

„Este din ce în ce mai greu pentru parinti sa monitorizeze cu adevarat ceea ce copiii lor vad sau fac. În acelasi timp, se bazeaza pe beneficiile oferite de tehnologie, atunci cand copiii o folosesc, la restaurant, de pilda, le ofera telefonul pentru a-i linisti si a-i tine pe loc. Se prea poate sa construim un fel de „monstru al lui Frankenstein”, pentru ca folosim acea putere pentru beneficiul nostru, nu pentru beneficiul copilului” (Douglas Gentile, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Iowa).

Din pacate, lipsa controlului parental creste timpul copiilor în fata ecranului dispozitivelor mobile. Daca ar fi dupa copii, acestia ar sta toata ziua pe telefon sau tableta. Este bine stiut ca aceste dispozitive, precum si produsele si aplicatiile media de ultima ora, au un grad foarte ridicat de atractivitate si pot produce cu usurinta dependenta.

In curand o sa inceapa vacanta de vara, ceea ce pentru cei mai multi copii inseamna sa petreaca mai mult timp acasa, cu alte cuvinte, mai mult timp în afara controlului parental sau al scolii. În conditiile date, putem vorbi despre premisele agravarii problemei utilizarii in exces a tehnologiei media moderne.

Scoala de vara May Lily ofera o solutie pentru aceasta problema. Oferim cursuri de educatie creativa pentru limba engleza si germana, cultivand utilizarea tehnologiei in mod benefic, prin stimularea creativitatii si interactiunii directe între elevi si profesori.

Aceste lectii sunt foarte placute, relaxante. Îmbinam concentrarea cu miscarea fizica, dans, coregrafie, sport, ceea ce reduce semnificativ senzatia de oboseala si produce un efect de energizare si bine dispozitie. În plus, scoala de vara nu are deloc teme. Totul se petrece aici si acum.

Lectiile sunt organizate tematic, se bazeaza pe integrarea internetului în actul de predare, prin cântece, jocuri si proiectii video educative (stiinta si civilizatie anglo-saxona, teatru etc.), filmam, fotografiem. În timpul în care sunt la May Lily, elevii sunt în siguranta, departe de partea întunecata a internetului, fiind, totodata incurajati sa comunice cu ceilalti, sa coopereze, sa comunice si sa se distreze împreuna.

Utilizarea in exces a internetului are ca un efect secundar acordarea unui timp mai scurt relatiilor de comunicare cu ceilalti, ceea ce, din punct de vedere psihologic, conduce la un comportament retras si neîncrezator.

În Scoala de vara se formeaza prietenii, se petrece un timp de calitate: cantam, dansam, confectionam si ne jucam împreuna. Petrecem timp în aer liber, facem miscare si vizite culturale. Modelul pe care il propunem este unul sanatos, valorifica toate beneficiile tehnologiei de ultima ora, dar pune în valoare, totodata, dragostea de carte, rabdarea si cooperarea. Va asteptam!